raganul Gustav s-a năpustit cu forţă ieri dimineaţă asupra coastelor statului Louisiana, de unde aproape 2 milioane de persoane s-au refugiat în ultimele zile, fugind din faţa furiei naturii. Gustav şi-a făcut anunţată venirea prin vânturi cu o viteză de 146 de kilometri la oră şi ploi torenţiale care au căzut pe străzile pustiite ale oraşului-fantomă New Orleans, în vreme ce autorităţile şi puţinii care s-au încumetat să rămână pe propria răspundere în casele
lor aşteptau să vadă dacă uraganul va atinge intensitatea Katrinei, uraganul care a devastat regiunea în urmă cu trei ani.
Transporturile rutiere, feroviare şi aeriene spre şi dinspre New Orleans au fost suspendate imediat ce primele rafale puternice vânt s-au abătut asupra oraşului. Electricitatea a fost întreruptă în primele ore ale dimineţii. Potrivit comandantului poliţiei locale, doar 10.000 de locuitori au rămas în locuinţele din New Orleans, refuzând să părăsească zona. Conştiente de cele peste 1.600 de victime ale Katrinei, autorităţile au luat practic pe sus pe toţi cei care s-au încăpăţânat să ţină piept uraganului, ameninţând că altfel vor fi arestaţi. Mii de oameni au fost urcaţi în autobuze şi expediaţi departe de zona de risc. Autorităţile au apreciat că este cea mai mare evacuare din istoria statului, iar cei aproximativ 100.000 de oameni care au mai rămas pe tot cuprinsul statului se supun unui risc uriaş.
Test pentru lucrările de reconstrucţie
Furtuna tropicală, care potrivit experţilor, avea şanse să crească în intensitate până la categoria patru, va testa munca depusă timp de trei ani pentru consolidarea şi reconstrucţia New Orleans-ului şi pune în pericol interesele economice din regiune.
„O intensificare a uraganului Gustav într-unul de categoria a patra, aşa cum este prevăzut, ar putea provoca un val între patru şi cinci metri şi jumătate şi ar depăşi anumite baraje şi diguri din New Orleans”, se arată într-un comunicat al Risk Management Solutions (RMS), o companie
care se prezintă ca fiind numărul unu la nivel mondial privind gestionarea riscurilor, informează Mediafax.
„Ar fi un test important pentru a şti dacă digurile pot suporta un astfel de val fără să cedeze, cum s-a întâmplat în trecut cu uraganul Katrina, când oraşul a fost inundat în 2005”, continuă comunicatul companiei.
Risc pentru economie
Un program computerizat de simulare a calamităţilor naturale preconizează pagube în valoare de 32,8 miliarde de dolari
după distrugerea a circa 75.000 de imobile în urma uraganului Gustav, notează Mediafax. Companiile petroliere care operează în Golful Mexic şi în sudul SUA şi-au întrerupt 96% din activitatea de producţie din Golful Mexic din cauza uraganului. De asemenea, a fost întreruptă producţia de gaze
naturale în proporţie de circa 82%. Golful Mexic concentrează 26% din producţia totală de petrol a SUA, primul mare consumator mondial de petrol, şi 11% din cea de gaze naturale. Grav afectată ar putea fi şi industria turismului din New Orleans, aducătoare de mari venituri (9,6 miliarde de dolari pe an, dintre care peste 6 miliarde doar din organizarea de convenţii, potrivit presei americane), ca şi industria cazinourilor de pe coasta Golfului Mexic.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu